Acest website este dedicat proiectului și are ca scop facilitarea accesului la informații despre obiectivele și rezultatele obținute în urma implementării acestuia. O altă prioritate este promovarea echipei ce va rezulta ca urmare a finanțării acestui proiect de cercetare și creșterea vizibilității sale la nivel național și internațional. Studenții pot beneficia de această oportunitate implicându-se în acțiuni de voluntariat și acumulând astfel experiență în cercetare.
Pe baza datelor moleculare, analizele filogenetice au arătat că populațiile de raci din Munții Apuseni derivă dintr-o populație endemică localizată la ~600 km depărtare, în nord-vestul Dinaricilor (Zeleni Vir, Croația). Este cunoscut faptul că Munții Apuseni au o origine tectonică, o bucată de uscat desprinsă din aceeași regiune a Dinaricilor; datele paleogeografice împreună cu datele filogenetice și morfologice dovedindu-se a fi argumente credibile pentru declararea populațiilor de raci din Munții Apuseni ca fiind de fapt o nouă specie de rac, numită racul bihorean (Austropotamobius bihariensis).
Această specie este deosebit de atractivă din punct de vedere evolutiv deoarece, cel mai probabil, încorporează elemente biologice unice dezvoltate pe o perioadă lungă de timp într-un spațiu geografic limitat. Considerăm așadar că merită o atenție specială din perspectivă științifică, însă în același timp, devine necesar a-i oferi un viitor stabil pe termen lung. Acest proiect este construit pe două paliere: unul adresându-se cunoașterii speciei din perspectivă biologică (prin tehnici moleculare moderne) și ecologică (utilizând metode de predicție), iar celălalt având ca țintă depistarea amenințărilor (prin prisma analizei fragmentării habitatelor, a presiunii speciilor invazive) în vederea desemnării celor mai favorabile măsuri de conservare pe termen lung.
EN